Azi m-am “pierdut” pe strazile din cartierul meu, m-am imbatat cu aerul curios de proaspat si cu mireasma teilor abia infloriti. Am admirat casele bine pitite dupa vegetatia bogata si mi-am adus aminte de-un oras tare drag sufletului meu. Pentru o clipa mi-am dorit sa uit unde sunt si sa nu mai gasesc drumul spre casa. Intr-un final am ajuns acasa.
Acasa… ce ciudat suna… acasa. Daca ar fi sa judec dupa anii pe care i-am petrecut intr-un singur loc, acasa ar fi …acolo unde mi-am promis ca nu voi mai calca niciodata.
Nu-mi doresc decat sa uit ca a existat vreodata acasa. Si pentru asta ma voi “imbata” in fiecare seara si voi ingropa bine in trecut orice urma a acelui loc.
