I’m so sick of this word!
In fiecare zi am zeci de vizitatori care ajung la blogul meu dupa ce cauta acest cuvand dureros, SADNESS. Si in fiecare zi o particica din mine plange alaturi de fiecare suflet trist care cauta cu disperare o alinare pentru durerea apasatoare si grea care nu-i da pace.
Stiu si inteleg perfect fiecare lacrima trista varsata.
Cand ti-a calcat sufletul in picioare cu cei mai duri bocanci, cand inima ti-e pustiita si prea slaba ca sa mai bata, cand in minte nu-ti vin decat momentele frumoase din viata voastra, cand plangi in fiecare ora din zi si din noapte, nu-ti doresti decat sa fi infipt adanc in inima ta un cutit si nu o dezamagire. Durerea fizica ai fi suportat-o mult mai usor si cu siguranta ar fi fost de scurta durata. Adormi in fiecare seara cu gandul ca poate e totul un vis urat si ca te vei trezi a doua zi de dimineata cu el/ea in brate, iar dimineata abia iti faci curaj sa deschizi ochii pentru ca stii ca nu este un cosmar, ci doar realitatea crunta.
De unde stiu toate astea? Pentru ca le-am trait la intensitate maxima si nu mi-a fost usor.
De ce trebuie sa existe atata suferinta? Pentru ca fara ea nu am sti ce inseamna cu adevarat fericirea. Pentru ca sentimentul de eliberare si exaltare pe care il simtim dupa ce depasim perioada de tristete este atat de inaltator incat realizam ca toate lacrimile noastre au meritat.
Dragi cautatori de sadness, soarele va rasari pana la urma si pe strada voastra. Promit! Some day you will find your owns!
