“Prin anii ‘50, Picasso recurge la scris ca modalitate de salvare dintr-o situatie in care se afla, fiind vorba de imposibilitatea de a picta.Faceti un pic de gimnastica de imaginatie si incercati acrobatiile lirice ale lui Picasso. Nu a denumit nici o poezie, ci a trecut data la care le-a scris….”
“La acea ora intinsa pe intinderea
culorii
care sangereaza acea tacere pe sunetul
luminii
ce o perforeaza
daca strigatul in noaptea parului ei nu rostogoleste in aer valul
care o scalda si nici nu poate calma
strapuns de gramajoara colierului de surasuri
depus in cuibul ranii de furtuna
ce cu aripa-i mangaietorul martiriu ii prelungeste aurora
boreala toaleta de fire electrice
si-o arunca in paharul meu sa se cufunde cu toata forta
cu inima batand puternic sa culeaga ramura de coral
agatata de oglinda care-si tine rasuflarea”
Picasso (10-12 februarie 1936).
desigur sub influenta lu’ eluard si mai mult ca sigur a lu’ breton…
Cu sau fara influente, am amutit citindu-l.