În sfera aceea de cristal
Ce ne multiplica auzul
Ni se înmulteau ochii, sporea vederea
Mâini cu multe degete ne cresteau
Pe solduri, pe coapse
Pe spatele gol, arcuit
Într-o simfonie adâncã, albastrã…
Nu stiam dacã este noapte sau zi
Nu ne aminteam punctele cardinale
Flâmande se plimbau pe noi
Spirale argintii
Ne înconjurau ca niste liane
Înlãntuiau
Fiecare brat, fiecare picior
Apoi, ne legau unul de altul
În vesnicia unei clipe
Spre amintirea unei noi trãiri
Pentru cã ochiul meu drept si ochiul tãu stâng
Erau pereche de când lumea
Si vedeau printre genele înrourate
Unde jucau nestingherite curcubee
Vedeau…
Dinlãuntru spre înafarã
Cum devenisem o singurã cruce
Iar inimile, clopote de catedralã.
Elena Armenescu
